vineri, 19 februarie 2016

Mâncare de varză creață


                                    
   

Eu țin de ani de zile postul Paștelui, dar nu așa de strict cum este el prescris de religia ortodoxă. Renunț la carne și la alcool, ca exercițiu de voință și cred, de altfel, că nu e rău ca în câteva saptamâni din an să incerci sa te detoxifici un pic de produsele de metabolism ale cărnii. Dar mănânc în această perioadă ouă, preparate din lapte si pește. Nu imi vine deloc greu, nu visez grătare care vin spre mine zburând și nici nu mă apucă tremuriciul la vederea unui pahar de vin. Dar trebuie totuși, să imi pun în funcție imaginatia ca să gătesc și altceva decât cartofi și macaroane cu brânză! (mamă, ce bune ar fi niște macaroane cu brânză din alea care încalcă toate regulile de fiert paste ale italienilor, care sunt moi, cu brânză telemea grasă și multă si care se prind de fundul cratiței și fac o crustă pentru care se bate toată familia!).

Dar deocamdată am vrut să gătesc ceva fără carne si fără prea multe calorii. Așa mi-a venit în minte mâncarea de varză creață. Buni făcea des mâncăruri din acestea cu un pic de zeamă, din diferite legume. Nemții le denumesc sugestiv Eintopf, adică ceva intre supă și mâncare scăzută care, în orice caz, satură!


                                   

Dintre toate felurile de varză, varza creață care în Ardeal se cheamă chel (înprumutat de la vecinii unguri care o numesc kelkaposzta) mi se pare mie cea mai aromată. Se poate si umple, și anume chiar intreagă, si iese o cheste foarte bună, cu sos alb si smântână! Dar la noi acasă, cel mai des se făcea mâncarea asta de care vreau să vă povestesc acum, combinație de varză și cartofi.
Varza creață e bună cu usturoi din belsug și cu chimion. Eu am adăugat și niște măghiran și nu am regretat lucrul acesta. Zis și făcut : 

Pentru 4 porții zdravene: 

O varză creață (600-800 g) 
5-6 cartofi nu prea mari (400 g) 
2 căței de usturoi
1/2 linguriță de chimion (in mod ideal măcinat ) 
O lingură de făină 
2 linguri de ulei 
Un vârf de cuțit de boia 
Măghiran uscat cât iei intre degete 
Sare  
Piper

Am curățat varza de frunzele de la suprafață verde închis și tari, am scos cotorul și am tăiat-o în fâșii. Am curațat cartofii si i-am tăiat cubulețe. Am curățat și zdrobit usturoiul. Am pus pe foc o cratiță mai măricică cu 1,5 l de apă. Când a inceput să fiarbă am adăugat varza, câteva minute mai târziu cartofii și usturoiul pisat și chimionul. Eu am avut semințe de chimion dar, dacă vă enervează semințele întregi, fie le măcinați, fie le introduceți într-un săculeț special pentru mirodenii. Am acoperit, nu, nu cu un capac ci cu o foaie de hârtie de copt pe care am plasat-o exact la suprafața fierturii. Asta e gag-ul ! Tai un cerc dintr-o hârtie de copt și o folosești ca și capac. Doar că, fiti atenti la mine, e mult mai bine. Toate aromele rămân în  mâncarea noastră  și nu se evaporă în atomsferă. Această modalitate de fierbere înăbușită am învațat-o de la maestrul meu Alfons Schubeck pe care, între timp, pentru că îl citez des îl cunoașteți și voi.

Am lăsat totul la foc mic, până s-au fiert legumele. Apoi am făcut un rântaș micuț, doar dintr-
o lingură de făină, am adaugat boiaua, am amestecat cu fiertura de varză. Am mai lăsat pe foc pentru câteva clocote, am sărat, am piperat și am adăugat măghiranul. 
A ieșit o mâncare foarte buna. Puteți să o serviți și cu niste chiftele, sau cu ochiuri sau doar cu pâine. 

Valoarea nutritivă la o porție : 130 kcal. 
 grăsimi : 4,5 g
hidrați de carbon:  16,8 g
proteine : 5,5 g


Un comentariu :

  1. Cum poti publica o reteta de mancare ,cand nu esti in stare sa faci diferenta intre chimion si chimen? Reteta e cu chimen...chimion e in capul tau!

    RăspundețiȘtergere